Dimineata aduce o noua zi de atelier al Simpozionului de Iconografie "Sfintii Martiri Brancoveni - o icoana dincolo de timp" la Muzeul National Cotroceni

Cum se face o icoană se referă pentru foarte puțini dintre noi la cantități și tipuri de pigment, la pensule folosite și ascuțimea părului, la așezarea proplasmei și a blicurilor. Întrebarea despre cum aduce de fapt în primul plan al discuției alte întrebări cu caracter general despre funcțiunea, locul și rânduiala icoanei.

Fiindcă ne raportăm la un context care ne marchează uneori fără să știm, fără să-l conștientizăm, un atelier în care putem vedea modurile variate și subtile ce conduc la nașterea unei icoane ne stârnește o abordare cu totul lipsită de intermediari. Ne grăbim. Aceia dintre noi care participăm activ la viața acestei comunități – ne grăbim să apreciem, să judecăm, să plasăm etichete. Ceilalți – ne grăbim fără să știm, deducem din câteva vorbe auzite cândva nu mai știm prea bine unde (poate prin casă, poate printr-o carte, poate printr-o notă de subsol întâmplătoare). Și iată cum și unii și ceilalți ratează o întâlnire importantă – aceea cu prospețimea apropierii iconarului de imagine, cu nuanțele discrete care, fără a depăși cadrul canonic, îmbogățesc fondul și forma sub care se așează compoziția icoanei.

Între noi și reperul de dincolo de imagine, icoana funcționează ca o cale dar și ca o mărturie a celui care o făurește, care se pregătește pentru ea și care poate aduce alături feluri noi de a privi, moduri noi de a călători către ceea ce cu adevărat contează.

Icoana Sfinților Martiri Brâncoveni, în sensul general amintit mai sus, are darul de a stârni cu vârf de măsură această idee de nou (în sensul actualizării permanente a rugăciunii). Mai întâi pentru că, din punctul de vedere al iconografiei înseși a acestor sfinți lucrurile abia au început să se frământe în ultimile decenii. Apoi, pentru că legătura, deloc întâmplătoare, între aceștia și sărbătorile ce le-au marcat urcarea în icoană, este atât de prezentă încât ea poate fi adusă într-o mare varietate de reprezentări.

Sfântul Constantin Brâncoveanu fost martirizat în ziua de 15 august 1714, chiar în ziua de praznic al Adormirii Maicii Domnului și este pomenit a doua zi, pe 16  august, la rândul său zi cu semnificație specială în calendarul creștin ortodox  fiind ziua în care este cinstită Sfânta Mahramă a Mântuitorului Iisus Hristos. În iconomia iconografică această sărbătoare este esențială, Sfânta Mahramă fiind, conform Tradiției, pânza dată de Iisus Hristos regelui Abgar al Edessei pentru a fi vindecat de lepră, dar și primul potret nefăcut de mână al Mântuitorului (pe mahramă a rămas imprimat chipul Domnului care, de-a lungul timpului, a constituit model pentru iconografi fiind cea mai veche reprezentare).

Sunt multe conexiuni cu elemente din viața domnitorului martir (și pe care el însuși le-a folosit în pictarea bisericilor pe care le-a construit) sau după martirizare, prin efortul soției sale, Doamna Marica (Maria) Brâncoveanu. Și există desigur locul discuției extinse despre tipul aparte al icoanei ce înfățișează legătura între Sfântul martirizat (fie acesta Brâncoveanu fie altul) și Mântuitor.   

Pictori de seamă de la noi și din alte locuri ortodoxe s-au strâns zilele acestea la Muzeul Național Cotroceni și au început acest lucru ce face în icoană locul viu și permanent al întâlnirii noastre cu Sfinții. Încă din prima zi au apărut schițe și culoare. Nu știm înca încotro se îndreaptă și poate că rostul atelierului este și pentru ei acela de a fi împreună pentru un timp – iar această așezare, această rânduială atipică pentru lucrul lor cotidian în propriile spații sau pe schelă de biserică, i-ar putea așeza și pe ei înșiși altfel.

Vă așteptăm cu drag, cu vorbe și cu icoana cea nouă!
Și nu uitați de filmul pe care l-am postat zilele acestea și spune multe despre miezul acestui proiect:
https://vimeo.com căutați Icoana, o intalnire